joi, 30 septembrie 2021

GOINA (HANDGOLF)


GOINA sau HANDGOLF-ul: o nouă disciplină sportivă concepută de CÎRSTEA JUSTINIAN LAVINIU

DESCRIEREA INVENȚIEI

GOINA, o nouă disciplină sportivă
Invenția se referă la un procedeu ce constă într-o nouă utilizare a unor produse cunoscute, cât și la asocierea a două soluții cunoscute. Mai exact, este vorba despre o nouă disciplină sportivă, pe care eu am denumit-o goină sau hand golf, ce a luat naștere prin combinarea a două discipline sportive deja existente: golful și aruncarea mingii de oină. Noul sport se va practica pe terenul de golf, dar în loc să se folosească o crosă de golf și o minge de golf, se va folosi o minge de oină din cauciuc, cu diametrul de 7,2 centimetri și masa de 100 de grame sau un alt model de minge de oină, tot din cauciuc, cu diametrul de 6 centimetri și cu masa de 150 de grame. Pornind de la linia de start ce se folosește în golf, numită "tee box", se aruncă mingea de oină cu mâna spre cupa de golf, încercând să o introducem în gaură din cât mai puține aruncări. Când mingea de oină ajunge pe "green", adică pe suprafața unde e situată cupa de golf, practicantul acestui nou sport își așază un genunchi pe iarbă și apoi rostogolește mingea de oină cu mâna spre cupa de golf, încercând s-o introducă în gaură; poate face acest lucru și fără să îngenuncheze, stând în poziție verticală. Există și câteva variații ale acestui nou sport, și anume: se poate înlocui mingea de oină cu o minge de golf sau cu o minge de tenis de câmp, obiectivul rămânând același, adică practicantul acestui nou sport trebuie să-și folosească mâna și să arunce respectivele mingi spre cupa de golf, încercând să le introducă în gaură din cât mai puține aruncări. Cine realizează cele mai puține aruncări câștigă cupa respectivă. Se vor juca 18 cupe, exact ca la golf. În cazul în care se folosește o minge de golf, diametrul cupei de golf va rămâne neschimbat (aproximativ 11 centimetri, dimensiunea standard a unei cupe de golf). În cazul în care se utilizează o minge de tenis de câmp sau o minge de oină, diametrul cupei de golf se poate mări până la aproximativ 17 centimetri. Noua disciplină sportivă rezultată din combinarea celor două discipline sportive deja existente (golful și aruncarea mingii de oină) este mai complexă decât aruncarea mingii de oină, pentru că, pe lângă forță, necesită și precizie și este un pic mai facilă decât golful sau decât tenisul de câmp, deoarece se cunoaște faptul că sporturile în care sportivii folosesc diverse instrumente pentru a propulsa o minge sunt mai dificile decât sporturile în care sportivii își folosesc doar membrele (mâinile și picioarele) pentru a propulsa o minge; însă, asemeni golfului, tenisului de câmp sau aruncării mingii de oină, și goina are, din punctul meu de vedere, același potențial imens de a deveni sport de masă.

REVENDICĂRI
Potrivit descrierii, noua disciplină sportivă pentru care se cere protecție este definită de combinarea a două discipline sportive deja existente, golful și aruncarea mingii de oină. În urma acestei combinări rezultă goina, un sport nou ce permite o utilizare inedită a unor produse deja existente: în cazul în care se folosește o minge de golf sau o minge de tenis de câmp pentru practicarea acestui nou sport, acestea nu vor fi lovite cu crosa de golf sau cu racheta de tenis de câmp, ci vor fi aruncate cu mâna spre cupa de golf; în cazul în care se utilizează o minge de oină pentru practicarea acestui nou sport, aceasta va fi folosită într-un scop nou și mult mai complex. Dacă în cazul clasic al disciplinei aruncării mingii de oină se urmărește doar aruncarea acestei mingi pe o distanță cât mai mare, în cazul goinei, pe lângă faptul că mingea de oină este aruncată cât mai departe posibil, aceasta mai trebuie introdusă și în cupa de golf, deci complexitatea, inovația și optimizarea provin din faptul că mingea de oină este folosită atât pentru aruncări de distanță, cât și pentru aruncări de precizie.

REZUMATUL INVENȚIEI
Invenția se referă la un procedeu ce asociază două sporturi deja existente, golful și aruncarea mingii de oină, obținându-se astfel o nouă disciplină sportivă, numită goină sau hand golf. În cadrul acestei noi discipline sportive ce se va practica cu ajutorul unor produse cunoscute, cum ar fi mingea de oină, mingea de golf sau mingea de tenis de câmp, li se atribuie acestor produse utilizări noi: mingea de tenis de câmp nu e lovită cu racheta de tenis de câmp, mingea de golf nu e lovită cu crosa de golf, ci ambele mingi sunt aruncate cu mâna, iar mingea de oină, deși e aruncată cu mâna în tentativa de a o propulsa cât mai departe cu putință (scop pentru care a fost creată inițial), trebuie introdusă și în cupa de golf, la fel ca celelalte mingi, din cât mai puține aruncări.

DESENE
În imaginile de mai jos sunt prezentate două versiuni ale mingilor de oină cu care se poate practica această disciplină sportivă. Din propria mea experiență, vă pot spune că mingea mai grea, cea portocalie, este mai bună decât cea galbena, când vine vorba de practicarea acestui sport (am testat personal, împreună cu proprietarul terenului de golf de la Breaza, această disciplină sportivă nouă jucând nouă cupe de golf, folosind mingi de golf, de tenis de câmp și de oină, iar rezultatele cele mai bune le-am obținut utilizând mingea de oină de cauciuc portocalie; deși nu le-am folosit cu această ocazie, sunt absolut convins că la practicarea acestui nou sport se pot folosi și diverse versiuni ale mingii de hochei pe iarbă sau pe asfalt).
PS: Am încercat să brevetez această invenție a mea la OSIM, am depus o cerere de brevet de invenție în acest sens în data de 09.07.2021, mi s-a dat și un număr de înregistrare (A/00396/2021), însă ulterior mi s-a comunicat că OSIM nu acordă brevete de invenție pentru jocuri. Am ales să postez informațiile referitoare la acest sport pe blogul meu personal, în spațiul public, astfel încât oricine e interesat de practicarea acestui sport nou să afle despre existența sa și să se bucure de el. Și încă un amănunt important: sursa mea de inspirație a fost jucătorul profesionist de golf Paul Casey care a pariat cu colegii lui de flight, în cadrul unui turneu profesionist de golf pe care îl disputa, că poate poziționa mingea de golf pe green, la un par 3, dar fără a o lovi cu crosa de golf, ci aruncând-o cu mâna. Imediat gândul mi-a zburat la proba clasică sportivă pe care o susțineam toți în cadrul orelor de educație fizică la școală, aruncarea mingii de oină, și am realizat că mutând această probă pe terenul de golf aș reinventa-o, aș optimiza-o și aș transforma-o dintr-o chestie banală, plictisitoare, în ceva cu adevărat frumos, sofisticat, creând totodată o versiune a jocului de golf mai simplă, mai plăcută pentru amatori (știm cu toții cât de greu și de frustrant poate fi golful!). Voi atașa acestei postări și clipul video cu aruncarea de excepție a lui Paul Casey. Enjoy it! Și bucurați-vă de goină, practicați acest minunat sport!